Nu am regrete! E tot ce pot să-ţi spun. Nu regret foste relaţii sau orice altceva. I-am iubit pe toţi, pe toţi care au ajuns să-mi fie ex-i. I-am pierdut pe toţi sau poate unii m-au pierdut pe mine...
Nu ştiu cum am fost sau cum sunt, ştiu doar cum au fost ei. Au fost timpuri în care îi iubeam, pentru ce erau şi timpuri când i-am urât pentru ce-au făcut. Toţi au fost la fel! Că e vorba de A. sau de E. sau de B. sau de D., toţi au fost la fel şi în acelaşi timp diferiţi.
A. fost special în felul lui. Mă făcea să mă simt în singuranţă. Eram diferiţi. Adevărul e că ne certam mereu, dar era atât de dulce împăcarea... Speram că va dura mereu. M-am înşelat, normal. Totul a început cu o ceartă şi tot aşa s-a şi sfârşit. Ne vedeam rar, pentru că nu eram obişnuiţi cu asta. Am fost împreună şi totuşi separat, aşa că la un moment dat am ales să fim doar singuri nu şi împreună.
Cu E. eram eu. Doar eu... Obişnuiam să stăm doar noi: el şi eu. Erau plimbări lungi la răsărit sau la apus, plaje goale, valuri sparte la lumina lunii, apoi câmpii solitare sau munţii îmbrăcaţi. Iubea muzica, iar câteodată îşi lua şi chitara cu el. Fredona mereu acelaşi cântec de dragoste. Eram doar eu şi el şi ocazional chiatara, de oricine altcineva ne ascundeam. Cred că nu-i plăcea compania multor persoane. Insista mereu să fim doar noi. Îmi plăcea, pentru că era mai romantic, dar mă enerva atât de tare că nu puteam să arăt ce simt. Au funcţionat o perioadă, plimările lungi şi liniştitoare, doar că atunci când lumea a început şi ea să se plimbe cu noi, totul s-a dus.
Cu B. a fost altfel. Eu am tânjit mereu după el. Eu îl căutam tot timpul. Avea momente în care trecea pe lângă mine şi îmi zâmbea şi momente în care cred că vroia să dispar mai repede de acolo. Mă miram totuşi de ce mă suporta o perioadă, apoi mă privea cu ură. L-am lăsat pentru o perioadă în pace şi când însfârşit a venit el la mine, am început să realizez cu fiecare zi ce trecea că suntem din ce în ce mai diferiţi. Şi-mi promisesem mie, după R., că o să evit tot ce-i diferit. Şi-l evitam. O zi eram, după care următoarele două nu mai eram. Ne lăsam reciproc, ne aruncam singuri în gol, fără nici un advertisment. Nici măcar nu aveau cum să existe avertizării când tot ce făceam era să schimbăm priviri într-o casă pustie. Într-o zi ne-am lăsat din nou şi am plecat, din nou, doar că atunci pentru totdeauna.
D. ... Ce aş putea spune despre D.? Să aleg să-ţi povestesc ceva despre care nu ştia nimeni? M-ai putea convinge? Eram „ prea mică ”, cum spuneau ei... dar l-am iubit, l-am iubit mai mult decât pe toţi, pentru că el era toţi în unul. În timpul zilei treceam unul pe lângă celălat, ca doi străini, ca doi oameni care nu s-ar cunoaşte. Când soarele se stingea, se aprindeau luminile. O singură lumină nu se aprindea... a lui. În fiecare seară parcurgeam acelaşi drum spre casa sa. Mereu când mă vedea în faţa uşii lui, mă lua în braţe şi nu-mi mai dădea drumul, pentru ceva vreme. Câteodată chiar plângea în braţele mele. Când îl vedeai pe stradă sau doar din depărtare, îl considerai nemilos, neînfrânt, incapabil de a fi învins de orice sentiment. Niciodată nu a vrut să-mi spună motivul lacrimilor lui! Stăteam într-o cameră, mereu singuri. Când se apropia timpul de plecare, mă ţinea din ce în ce mai strâns de mână şi îmi şoptea încet, la ureche, să mai stau, să nu plec. Deşi nu am vrut niciodată, îi explicam mereu că ar fi bine să nu mai vin, deloc. Nu cred că a înţeles vreodată tot ce îi spuneam, pentru că nici măcar eu nu înţelegeam. Într-o zi am ales să plec şi să nu mă mai întorc la el...
...
Vezi, am iubit mereu diferit şi totuşi la fel. Nu am nici un regret cu privire la tot ce-a fost. Sunt împăcată cu trecutul. Ştiu că n-am lăsat mereu în urmă tot ce-a fost mai bun, dar sper ca într-o zi o să mă ierte, toţi pentru tot. Sau poate că au făcut-o deja. Nu am de unde să ştiu. I-am lăsat în urmă, mereu. Dar pe tine n-am să te las! Sunt sigură că pot să te iubesc cum nu i-am iubit pe ei, sunt sigură că poţi să o faci şi tu, doar, hai mai aproape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu