Dacă aş fi...

Dacă aş fi bărbat, aş iubi o femeia de lângă mine cu toată fiinţa mea. Deşi aş cunoaşte-o de mult timp, aş fi fascinat de orice ar face. Aş sta s-o privesc ore în şir cum citeşte o carte sau cum se uită îngrijorată la multele haine aruncate pe pat, neştiind cum să se îmbrace, ce să aleagă. Nu ar sta mult în faţa unei oglinzi, pentru că nu ar avea nevoie de machiaj, ar fi atât de frumoasă fără şi i-aş şopti asta mereu, luând-o în braţe. Când am merge pe stradă, aş ţine-o strâns de mână, m-aş plimba mândru, iar când cineva s-ar uita la noi, i-aş zâmbi fericit că o am pe ea lângă mine. Le-aş prezenta-o tuturor prietenilor mei, iar ea ar fi bucuroasă să-i cunoască.                          

Aş ajuta-o oricând, la orice. Aş fi acolo pentru ea, cum ar fi şi ea pentru mine, adică mereu. Aş sta cu ea când ar fi supărată sau speriată şi i-aş repeta că „Va fi bine!”. I-aş şterge lacrimile cu sărutări tandre, în timp ce m-aş juca prin părul ei şaten, lung care s-ar lăsa pe umerii catifelaţi. Aş ţine-o cu grijă în braţe ca pe un porţelan fragil, iar când ar adormi, aş duce-o până în dormitorul amenajat de ea, unde aş aşeza-o ca pe un copil pe pat, acorperind-o protector cu mâinile şi săruturile mele.

M-ar aştepta nerăbdătoare să vin acasă şi m-ar lăsa să plec bucuroasă, pentru că ar ştii că o să mă întorc înapoi la ea. Ar fi independentă şi sigură pe ea cum ar fi şi sigură pe mine, că n-am s-o las. Iar când aş fi plecat, m-aş întoarce de fiecare dată când i-aş auzi numele sau i-aş simţi parfumul. Mi-ar fi atât de dor de ea, încât orice aş vedea, auzi sau mirosi mi-ar aduce aminte de ea.         

I-aş oferi plimbări lungi sub clar de lună şi răsărituri de soare pe plaje goale. Aş face tot ce mi-ar sta în putinţă să-i ofer orice şi-ar dori. Ar primi un un buchet mare cu florile ei preferate, exact când ar simţi nevoia să i se ofere. Pe raftul din sufragerie, s-ar afla poze cu noi. Ar avea în birou un loc al ei în care s-ar afla tot ce ar iubi: cărţi, flori presate, o cutie cu amintiri din fiecare loc în care a fost cu oamenii dragi ei, albumul cu muzica preferată şi un caiet în care ar nota tot ce simte. Un singur lucru nu ar ţine acolo: pe mine. Pe mine m-ar păstra într-un loc mai sigur: în inima ei.                              Atunci când aş fi cufundat în muncă, m-ar înţelege, m-ar aştepta cu cina pusă, nerăbdătoare să o sărut, să o ţin în braţe, să o iubesc. Aş fi încântat să mă las surprins de fiecare dată când ar veni cu câte o idee şi aş fi la fel, când i le-aşi pun în aplicare, făcând-o fericită, îndeplinindu-i dorinţele. M-ar duce în locuri pe care nu le-am mai văzut vreodată şi ar fi la fel de fascinată ca şi mine când ar descoperi lucruri noi.

Când aş supăra-o, i-aş cere iertare suspinând pentru greşala făcută. M-ar ierta, doar după ce m-ar ignora complet, doar după ce m-ar face să înţeleg ce durere i-am provocat. I-aş mulţumi când m-ar ierta plângând ca şi mine, apoi aş îmbrăţişa-o strâns şi aş avea grijă să n-o mai rănesc, să n-o mai fac să plângă.

N-aş fi perfect. Nici ea nu ar fi, dar i-aş adora defectele. N-am fi la fel, doar ne-am completa reciproc. I-aş iubi fiecare centimetru al corpului ei şi al pielii ei fine. I-aş adora ochii căprui cu care m-ar privi pătrunzător şi privirea care mi-ar vorbi de fiecare dată când ar întâlni-o pe ea mea mai mult decât orice cuvinte rostite, existente.

Dacă aş fi bărbat aşa aş iubi femeia, femeia de lângă mine. Dar pentru că sunt femeie aşa aş vrea să fiu iubită şi aşa aş iubi şi eu la rândul meu. Aş vrea să mă iubeşti tu aşa, pentru că eu deja o fac...